Nașterea cu mamă surogat

Ce este nașterea cu mamă surogat?

Nașterea cu mamă surogat rezultă în urma transferului embrionilor obținuți în laborator prin fecundarea propriilor ovule și spermatozoizi ai cuplului, unei alte femei, în situația în care uterul pacientei nu este potrivit pentru sarcină sau acesta lipsește cu totul. Femeia care va deveni însărcinată purtând copilul altui cuplu se numește mamă surogat.

Mamă închiriată, uter închiriat, maternitate plătită, uter cu împrumut sunt câțiva termeni pe care îi putem auzi frecvent, însă termenul corect folosit în contextul acestui tip de tratament este "mamă purtătoare sau mamă surogat ".

Copiii născuți prin această modalitate vor avea bagajul genetic al mamei și al tatălui. Cu alte cuvinte, ei vor fi părinții biologici ai copilului. Prin urmare, din punct de vedere genetic copilul va arăta ca mama / tata, nu ca mama surogat.

 

Cuplurile care aleg nașterea cu mamă surogat trec mai întâi printr-un tratament FIV. După programul de stimulare ovariană, care începe în prima, a 2-a sau a 3-a zi a ciclului menstrual al pacientei și durează timp de 10-12 zile, este realizată recoltarea ovulelor, după care are loc fertilizarea acestora. Dezvoltarea embrionilor este atent monitorizată și embrionii cuplului sunt transferați în uterul mamei  surogat în cea mai potrivită zi.

Este posibil ca sora mea sau o rudă să fie mamă surogat?

Există femei care se oferă să fie mame surogat în schimbul unui acord. În cazul în care acest lucru nu este preferat de către cuplu, în acest rol poate fi folosit un membru de familie (soră sau altă rudă) sau o prietenă apropiată.

În ce circumstanțe și de ce se utilizează nașterea cu mamă surogat?

  • De către femeile care nu au uter din naștere
  • De către femeile care au avut uterul eliminat în urma unei intervenții chirurgicale (tumorilor, miomului, cancerului etc.)
  • În scopul de a preveni avorturi spontane repetate
  • De către femeile cu sindromul Asherman (care au uter, însă acesta nu este potrivit pentru sarcină)
  • În cazurile în care sarcina și nașterea pot prezenta un risc (femeile care au probleme serioase de inimă și plămâni, femeile cu tulburări de coagulare a sângelui - tulburări ce pot prezenta  riscuri letale)
  • De către femeile cu anomalii congenitale
  • De către parteneri  homosexuali
  • De către femeile care preferă să nu nască  din motive sociale

Cine poate deveni mamă surogat?

  • Femeile tinere și sănătoase
  • Femeile care nu au boli contagioase
  • Femeile care nu fumează, nu consumă alcool și nu folosesc droguri
  • Femeile care au avut sarcini anterioare, rezultate în nașterea unor copii sănătoși
  • Femeile care nu au avut diabet sau preeclampsie (ca urmare a sarcinii) în timpul sarcinilor anterioare
  • Femeile care sunt pregătite din punct de vedere social și psihologic  să fie mame surogat
  • Femeile care nu suferă de boli cronice (diabet, hipertensiune  arterială etc.)
  • Femeile care nu suferă de anorexie sau obezitate (indicele masei corporale fiind în limitele normei)

Cum are loc pregătirea mamei surogat pentru procedură?

Specialiștii efectuează examinarea ginecologică, analizele de sânge necesare și, de asemenea, expertiza psihologică a candidatei la rolul de mamă surogat, cu scopul de a evalua compatibilitatea ei cu purtarea unei sarcini.

Tratamentul mamei surogat este sincronizat cu ciclul ei menstrual, în același timp uterul ei fiind pregătit pentru sarcină. În decursul acestui proces, la intervale de timp regulate se fac examinări ecografice, prin urmare, transferul embrionar are loc imediat ce uterul este pregătit.

În cazul în care există embrioni gata congelați, aceștia pot fi transferați. Dacă nu există embrioni congelați, atunci tratamentul FIV al cuplului este sincronizat cu procedura de pregătire a uterului mamei surogat și, în ziua corespunzătoare, embrionii fecundați în laborator sunt transferați mamei surogat în stare proaspătă.

Nașterea cu mamă surogat Întrebări

Nașterea cu mamă surogat aleasă din motive medicale este o procedură legală în Cipru de Nord.

Da, puteți aduce propria mamă surogat pentru tratament. Vom avea nevoie ca toate analizele medicale să fie finalizate înainte de sosire.

Cuplurile care utilizează propriile lor ovule și spermă pentru tratament vor fi 100% părinții genetici / biologici ai copilului, în ciuda faptului că folosesc o mamă surogat.

LĂSAȚI-NE SĂ VĂ TRANSFORMĂM VISUL ÎN REALITATE

Echipa de experți a clinici FIV Dünya va fi încântată să vă informeze cu privire la toate opțiunile de tratament de fertilitate disponibile și să vă recomande calea optimă de urmat, în dependență de anumite circumstanțe specifice cazului dvs. Contactați-ne azi și lăsați-ne să vă ajutăm în îndeplinirea visului de a deveni părinți!

Contactați-ne

ARTICOLE CU TEMATICI SIMILARE

Fiți la curent cu cele mai recente evoluții în domeniul FIV, urmărind blogul nostru

CONSULTAȚIE GRATUITĂ

Vom fi bucuroși să discutăm despre circumstanțele dvs. și să vă oferim îndrumări cu privire la opțiunile disponibile pentru a urma un tratament eficient!